Si te-ai dus....

Si te-ai dus dulce minune...Te-ai dus sa-i fi alaturi altui om mare care mi-a schimbat viata.Sper ca odata cu ducerea ta sa nu plece din viata mea puterea de a crede pe care mi-ai insuflat-o.
Adrian Paunescu este cel m-a uimit prin puterea lui de a crede.Reusea sa te faca sa crezi cu tarie in ceea ce spunea, chiar daca la inceput credeai ca ai in fata un om naiv.Parea neatins de lucrurile lumesti care pe mine ma faceau deseori sa capitulez, sa refuz sa mai cred..
Vreau sa cred ca ti-ai gasit prietenii si vreau sa intelegi ca aici ai parasit alti prieteni.Sunt mandra ca te-am cunoscut.Nu te voi uita niciodata......

1baaf7a0

05bb4983

Despre educatia in scoala romaneasca sau ce fel de generatie ne urmeaza

M-am saturat sa-mi vad copilul cum sufera.M-am saturat s-o vad ca refuza sa inteleaga societatea in care traieste.Aproape in fiecare zi vine destul de dezamagita de la scoala. Zi de zi acelasi refren"mami nu e drept.Am fost mai buna si am luat nota mai mica decat x,y,z..."Am incercat(proasta idee) s-o fac sa inteleaga ca profesorii sunt subiectivi, ca pot avea zile proaste, ca sunt mai exigenti, ca poate nu se autoevalueaza ea suficient,etc,etc.
Zilele trecute a venit cu teza la matematica acasa sa o semnez.Era impecabila.Nota insa nu era asa:9.30.Am avut impresia ca nu vad bine.Am intrebat-o daca i-a aratat profesoarei teza din nou poate gresise.Nu.Nu era nici o greseala,i-a spus."Atat meriti"i-a spus.
Deja imi venea sa urlu.Sunt la randul meu profesor.Este insa inadmisibil ce se intampla.Si mai avem pretentia ca elevii sa ne respecte.Si sa ne priveasca ca pe niste modele.Modelele lor insa ii invata ca albul e negru,ca nu conteaza cat de mult inveti, ca uneori nu meriti(daca nu faci meditatii cu profesoara de la clasa).
Si-atunci ma intreb retoric:daca ii invatam de mici cu coruptia, cu neincrederea, cu mita ce fel de generatie vom creste?Cati vor devenii oameni?
Si ce sa-i spun Mariei?Ca mama si tata traiesc altfel?Ca noi avem principii?Ca nu putem sa facem compromisuri pentru ca noi vrem o cultura solida pentru ea si nu note mari?Chiar daca notele conteaza in alegerea unui liceu bun?Si cum sa o conving?Si ce educatie ii dau daca ii spun ca asta e tara in care traim?Daca peste cativa ani isi va uri originea?Daca si lor(generatiilor viitoare) le va fii rusine ca traiesc in Romania?

Pe culmile disperarii.A cata parte?

Ma uit cu surprindere in jurul meu si vad doar disperare.Niciodata nu am simtit in jurul meu atata renuntare, atata descurajare, atatea deceptii.Tot mai multi renunta la omenie, la iertare, la bucurie si pune in loc pesimism.Tone de pesimism.Nici nu mai stiu de cand nu am mai vazut un om razand cu pofta.Nici nu mai stiu de cand nu am mai urmarit o emisiune buna(excluzand una singura care-i destul de rara).Ma intreb oare unde a disparut ambitia, incapatanarea, vointa de a dovedi ca suntem oameni si ca tot ce se intampla in jurul nostru noi plasmuim si ca realitatea este a noastra si este asa cum noi o facem.
Cred cu certitudine ca cel care ne-a creat a fost bun cu noi si refuz sa concep ca suntem doar papusi in mainile sortii.
Asta oare n-ar trebui macar sa ne puna pe ganduri?Pentru ca asa incepe totul.O realitate este mai intai gandita si gandind-o o facem sa devina adevar...

Uite de ce te iubesc

Pentru ca intre noi au ramas aceleasi scantei ca acum 15 ani cand te-am cunoscut, pentru ca nu te-am putut uri niciodata nici chiar atunci cand ai gresit, pentru ca te astept acasa tot atat de nerabdatoare, pentru ca ai o rabdare nesfarsita cu mine, pentru ca nu-ti place sa te tachinez si totusi ma lasi, pentru ca imi dai impresia ca nu ma iubesti deloc, pentru ca ma faci sa ma simt mai femeie decat toate femeile din lume, pentru ca nu ma faci sa ma simt a ta, pentru ca niciodata nu te stradui sa fii romantic si totusi esti, pentru ca ma faci sa rad cu pofta inainte de culcare, pentru ca ma certi, pentru ca nu tii mult supararea si pentru ca te stradui mereu sa devii"tu"si nu-ti reuseste niciodata, pentru ca tu esti tu si pentru ca nu-mi spui niciodata "te iubesc"dar mi-arati in fiecare zii, pentru ca glumesti mereu cu sentimentele si pentru ca nu ma iei in serios cand sunt furioasa.Pentru ca ma faci sa freamat.
Uite de ce te iubesc....

Despre lucrurile simple...fara nici o legatura cu Raduleasca

Sau despre cat de simpla e viata si cat de mult ne place s-o complicam.Sau despre vorbe, despre cuvinte rostite fara sa gandim, despre tipare intiparite in sistemul nostru logic care n-au nici o legatura cu structura noastra, sau cu gandurile noastre, despre cuvinte rostite tocmai pentru a ne ascunde mai bine gandurile.
Sau despre minciuni, care par in mintea noastra nevinovate, pentru ca ne e mai usor sa nu ne confruntam cu propriile noastre greseli, minciuni mici care vrem-nu vrem se transforma in minciuni mai mari, si mai multe, si mai multe si da, e adevarat daca minti trebuie sa-ti dezvolti o memorie de elefant dar in definitiv ce faci cu memoria?Pastrezi lucruri neterminate, ascunse, in loc sa treci mai departe, sa te dezvolti, sa cresti frumos.In loc de asta incepi sa cresti stramb, sa accepti compromisuri, sa te mistuie dorul de simplitate.
Da.Vreau sa va spun despre cat de frumoasa si de minunata e viata, despre cat de simpla e si cat de usor e sa traiesti asa simplu pentru ca viata nu are intr-adevar nici un sens in mod special, viata are toate sensurile.

Suntem martorii istoriei

Este a doua oara in viata cand am senzatia ca istoria se scrie sub ochii mei.Prima oara a fost in 89.Nu pot descrie cate sentimente si emotii am trait in acele clipe.Aveam insa 14 ani si nu constientizam pe deplin ca eram martor al istoriei.Stiu doar ca filmul acelor zile s-a derulat cu mare repeziciune si cand am inceput sa ma dezmeticesc am intrat in haos.Un haos care nu a durat foarte mult dar a fost suficient ca scara valorilor pe care o aveam pana atunci sa se rastoarne.
Unii dintre noi am incercat sa o reconstruim, altii ne-am pierdut pe drum, in graba cu care incercam sa traim, sa experimentam libertatea.Am trait mult timp in graba si in stres, in goana dupa mai multi bani, pozitii sociale mai inalte.Cert este insa un lucru:am pierdut TIMP.Curios este faptul ca aveam credinta ca ne trebuie foarte multe desii nu ne lipsea decat timpul.Timpul de a asculta, timpul de a iubii, timpul de a avea grija de noi, de fiinta noastra.Intr-un cuvant am uitat de noi.Am uitat ca traim printre stele,ca pasim pe lumina uneia si ca doar ni se pare ca este noroi la picioarele noastre.Am uitat de suflet, am uitat de spirit, am uitat de afectiune, am uitat de iertare.
Azi traiesc din nou istoria.Ati observat ca dispar in fiecare zi banii?Cred ca suntem martorii unui nou inceput.Si mai cred ca deja multi dintre noi ne-am trezit in sfarsit si reconstruim cu repeziciune o alta scara a valorilor in varful careia vom pune FIINTA.Pentru simplul fapt ca El ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui.Pentru simplul fapt ca este un creator bun care ne-a dat libertatea de a alege pentru ca are incredere in noi ca suntem buni in esenta si vom stii sa ne intoarcem pe calea cea buna.

Punerea pe ganduri: Despre Iertare sau cum am invatat sa uit...

Punerea pe ganduri: Despre Iertare sau cum am invatat sa uit...

Despre Iertare sau cum am invatat sa uit...

E adevarat.Nu ne nastem invatati.Trebuie sa invatam toata viata.
Dar, ca sa fim mai pregnanti in noi insine trebuie sa invatam sa iertam .De cate ori nu am spus ca am iertat?Cate situatii imposibile nu am intalnit in viata in care am fost aproape obligati sa iertam?De cate ori nu am rostit cuvantul iertare, doar l-am rostit?
Insa adanc in sufletul nostru nu am trecut niciodata mai departe de acel moment.Doar l-am ascuns cat mai departe in noi.Si parca , de cate ori scotoceam adanc si dadeam peste el, ne rusinam sa descoperim ca inca exista.Si, de fapt, nu iertasem.Doar rostisem un simplu cuvant.Cu adevarat n-o facusem insa niciodata.
Mai tarziu, dupa lectii nenumarate de viata, dupa oameni pe care i-am intalnit si carora nu le-am vazut niciodata rostul in viata mea, am inteles in sfarsit:nu poti ierta niciodata fara sa uiti.
Doar rostesti cuvinte....

Am ajuns la o bifurcare istorica a drumului omenirii.Trebuie sa ne indreptam cat mai repede pe o alta cale decat cea pe care am mers pana acum(calea descendenta).Trebuie sa gasim in noi puterea de a refuza sa facem din criza sociala, financiara, politica si de mediu o criza a noastra, a sinelui.Ar fi bine sa gasim repede o traiectorie ascendenta.Alegerea ne sta in fata iar hotararea pe care o vom lua va depinde de valorile, convingerile, viziunea noastra dar...mai ales de etica noastra.
Si aceasta incepe cu"...si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostrii..."

Despre iubire-cu cuvintele mele.....

Sau despre cum am descoperit ca pana acum nu am iubit.Pana sa-l intalnesc pe El toate iubirile mele pareau perfecte.Toate disperarile mele erau imense.Toata suferinta era prea mare.
Azi ma uit inapoi si le vad cu alti ochi.Disperarea aceea ma face sa zambesc ironic, suferinta mi se pare imfima, lacrimile mi se par azi absurde.
Intotdeauna ce traim in prezent ni se pare unic, imens, irepetabil.Culmea e ca iubirea a venit fara ca El sa-mi promita luna si soarele, fara sa-mi puna la picioare brate de flori, fara sa facem planuri"pana cand moartea ne va desparti". A venit firesc, normal, fara zbateri, fara suferinta, fara disperare . Totul a curs.Doua vorbe insa au stat la baza iubirii noastre:"viata mea".Tarziu a venit si "te iubesc" spus cu putina teama pentru a nu suna banal.
Iar mai apoi sufletul meu a inteles:exista cu siguranta un timp pentru toate.

Despre ingeri-continuare

    Bunica mea este acum un inger.Lui Dumnezeu i-a fost dor de ea mai mult.Mie insa mi-a rapit o parte de suflet.
Ma straduiesc sa invat cum sa traiesc fara ea.Nu cred ca am sa reusesc prea curand.
S-a dus sa-l intalneasca pe tataia, de care ii era dor.Acum sper ca este cu el.Si sper ca e fericita.
Sper sa se intalneasca cu ceilalti oameni dragi din viata mea care au plecat:Viorica,soacra mea,si ceilalati.
Sper sa o intalneasca si pe Gratiela care a plecat si ea mult prea repede.Probabil sa aiba grija de alti copii-ingeri.Pe al ei baietel de 9 luni l-a lasat acasa sa-i ostoiasca dorul de ea sotului ei.
   Sper ca Mihaela si Stefania sa mai stea.Si Monica.Sper ca lui Dumnezeu sa nu ii fie asa repede dor de ele.Si mai sper sa nu invete asa repede lectia vietii ca sa nu fie niciuna nevoita sa plece.
   Multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine,pentru tot ce m-ai invatat prin viata ta exemplara.Sper ca am invatat sa traiesc asa cum ai trait tu.
    Te iubesc mamaita mea draga.

Cum mi-am pierdut o parte din inima

A plecat.La fel de discreta cum i-a fost toata viata.A luat cu ea o parte din mine:jumatate din sufletul meu..
Nu stiu sa traiesc fara ea desii pentru copila mea am sa incerc sa invat.Dar fiecare inceput e dureros.
De sfarsit nu mai spun.
Mi-e tare dor de tine , mamaita mea draga.

Despre ingeri...

         Despre ingeri, dar nu despre cei ai lui Plesu vreau sa va scriu azi..Nu.Azi am sa va vorbesc depre ingerii care vin pe pamant pentru ca noi sa-i intalnim, si intalnindu-i sa ne molipsim cu un pic de divin, cu un pic de sacru ,dar mai ales cu un pic de puritate.
       Si astfel am sa va povestesc despre ingeri-oameni, desii le-as putea spune si ingeri-copii.Ingeri cu chip de om ,cu nume de om, dar cu suflete atat de curate incat orice gand impur ai fi avut, in prezenta lor se stergea.Parea ca pana si Dumnezeu era mai aproape langa ei.
       Pe Madalina am intalnit-o prima oara acum 2 ani si jumatate,pe holul spitalului Coltea, la sectia de Hematologie.A fost prima imagine de care mi-a fost frica.Nu .Sa nu ma intelegeti gresit: nu era urata.Era insa tunsa periuta, cu fata umflata de la prednison, cu ochii mari si tristi ,si totusi vesela.De asta mi-era frica: de suferinta ascunsa sub masca veseliei, o veselie un pic fortata.
         Venisem cu bunica mea ,si ea suferinda de un cancer al sangelui, si faptul ca primul pacient care mi-a iesit in cale a fost Madalina m-a facut sa ma cutremur.
         Am aflat ulterior ca abia implinise 17 ani si statea in spital impreuna cu mama sa de aproape un an jumatate.Erau amandoua la capatul puterilor: ea suferind din dragoste(probabil prima ei dragoste) si mama ei,o femeie stravezie de slaba, cu ochii infundati in orbite, plina de griji .Se certau des in legatura cu prietenul Madalinei, un baiat sfrijit, care venea din cand in cand s-o vada, si cu care vorbea ore in sir la telefon.
          Luna de luna le-am intalnit la spital.Imi placea sa o rasfat pe Madalina, care-mi intrase in suflet.Ii duceam prajituri, i-am cumparat o pijama pe care o sorbea din ochi,etc.
          Primavara trecuta  mama ei parea resemnata, dar Madalina parea aceeasi.Medicul insa se stradiua sa-i faca dosarul pentru transplant.I-am promis ca o sa-i aduc prajituri dar am uitat.Nu mi-am facut prea multe griji.Am zis ca o sa-i aduc a doua zi. N-am mai gasit-o.Pentru ea nu a mai existat a doua zi. Am aflat ca lui Dumnezeu i-a fost prea dor de ea si a luat-o langa el sa-i tina de urat.
        Atunci am intalnit-o pe Mirela.Parea un copil de 15-16 ani.Am aflat ca era de-o seama cu mine.M-am atasat si de ea.Parea foarte singura.Chiar era.Nu avea pe nimeni in afara de o matusa.In schimb avea atatea visei: visa sa faca filologia, visa la o slujba ,vroia un iubit si-un copil.Imi placea s-o rasfat, sa-i fac surprize de care se chinuia sa se bucure.Intr-o zi am plecat de la spital la ora15 si la ora 18, cand am sunat-o, nu mai era.Nu mi-a venit sa cred.Eram socata.O lasasem plimbandu-se prin salon si facand planuri cu o alta fata.Si dintr-o data n-a mai fost.Am plans ca un copil,in hohote, cu ciuda.Parea ca Dumnezeu se joaca cu mine.
      Si Gratiela(23 ani), pentru care ma rog ca Dumnezeu sa faca o minune si sa n-o ia de langa baietelul ei de 1 an si 6 luni si de langa sotul ei care este trup si suflet langa ea.
      Si Monica, care are 24 de ani si 2 copii acasa, undeva la tara .Care nu intelege cat de grava este boala ei si care vrea repede acasa.
      Si despre atatia altii ,ale caror nume nu le cunosc, dar cu care inca ma mai intalnesc pe holul spitalului Coltea.
      Vreau doar atat sa va spun: pentru mine ati fost cea mai importanta lectie de viata, datorita voua eu stiu sa pretuiesc fiecare minut, datorita voua ma bucur pentru fiecare lucru marunt .
Datorita voua viata mea are acum valoare.

Ce caut?

Tot caut ceva.Alerg in fiecare zi de colo colo.Ma agit.Innebunesc.Am impresia ca toate mi se intampla numai mie.Imi fac o mie de probleme si caut tot atatea rezolvari.Fara prea multe rezultate.Astept ceva. Caut ceva.

Mi se pare in fiecare zi ca gasesc RASPUNSUL.REZOLVAREA.

Total gresit.A doua zi o iau de la capat.

Oare RASPUNSUL e insasi CAUTAREA?

Cum iesim din criza?

Azi am aflat solutia Guvernului Boc:sisteaza alocatiile copiilor.
Uraaa
Am invins criza.Nu mai avem nevoie de imprumutul de la FNI.
UN GUVERN DE IDIOTI
AUCH E ales de romani.Oare poporul are conducatorii pe care-i merita?Atunci cu siguranta nu ma simt romanca....

Mai aveti nevoie de noi?

Acum 2 ani ne-am apucat , ca tot bucuresteanul get-beget(asta-i al meu sot nu eu)sa facem o casa mai la tara, undeva in zona Campinei.Si ca tot romanul ne-am luat cateva tepe(cu echipele de constructori, cu furnizorii de materiale, cu vecinii, etc).Si bineinteles am ramas fara bani.
Ca tot romanul(fraier)am recurs la o solutie foarte simpla:am facut un imprumut.La o banca de traditie:BCR.
Toate bune pana aici dar nicidecum frumoase.Am suportat cu stoicism toate mizeriile pe care le implica relatia unui cetatean roman cu orice banca din Romania:functionari plictisiti, neatenti, mojici ,contract facut in asa fel incat nu-ti dai seama de implicatiile lui, plicuri cu extrase care nu ajung niciodata la adresa la care trebuie, si din ce in ce mai multi bani.De dat.Bancii.BCR-ului.
acum o luna am intarziat cu plata ratei.Au inceput telefoanele.La inceput unul pe zi.Apoi din ce in ce mai multe.Pe zi.
Pana azi .O domnisoara m-a sunat la 9.00 din partea unei societati de recuperare.Mi-a vorbit frumos la inceput.Apoi, vazand ca nu marsez la cerintele sale si nu alerg sa dau in cap unuia pe strada pentru a-i lua banii aferenti ratei mele a inceput subtil sa ma ameninte.
Ca nu voi mai putea face niciodata un imprumut(Doamne-ajuta), ca dosarul meu va fi trimis spre executare silita, etc.
Apoi a inceput din nou sa se roage de mine sa fac cumva sa platesc.Azi.Degeaba i-am explicat ca nu am acesti bani .Ea a inceput sa-mi dea solutii
"-Dar nu aveti parinti?Nu v-ar putea imprumuta acestia cu bani?Nu?Nici prieteni?Cum nici vecini?In conditiile acestea restanta dvs va creste cu 3,9 lei pe zi"
La aproximativ o ora ma suna alta domnisoara evident cu aceeasi problema.Incerc sa nu ma enervez si ii comunic ca am vorbit deja cu colega dumneaiei dar nu vrea decat sa o ascult si pe ea.O ascult timp de 10 min timp in care imi debiteaza ca pe o poezie tot ceea ce imi spusese colega ei mai inainte si apoi inchide.
Surpriza.Peste o alt ora suna un domn.De la aceeasi firma.Ii comunic tremurand ca am vorbit cu doua colege ale lui iar el imi raspunde nonsalant ca nu-l intereseaza .Atunci izbucnesc
-"Acolo ori sunteti toti bolnavi ori sunteti toti certati intre voi."Si trantesc telefonul.
Mi-a crescut brusc tensiunea(nici nu stiam ca posed asa ceva,noroc cu BCR-ul,acum stiu).
Si stau si ma intreb:
-Bai idiotilor,aveti nevoie de noi vii sau morti?

Pentru cei la fel ca mine

\Cred ca voi trai multa vreme cu imaginea ta,Mirela.Si simt nevoia sa spun asta si celorlalti.Am nevoie de aceasta spovedanie publica.Am nevoie sa auda si restul oamenilor ca pe pamantul asta bun sau rau ai trait si tu.Nu te-am cunoscut in profunzime.
La inceput m-a mirat faptul ca aveai aproape aceeasi varsta ca si mine.Nu mi-a venit sa cred.Semanai cu o pustoaica de 18 ani.Erai destul de tacuta.Tacerea ta mi s-a parut atunci intelepciune.Mai tarziu am crezut ca erai deprimata si de aceea incercam sa te fac sa razi, sa glumesti.Abia mai tarziu, cand tu plecasesi deja, am inteles ca era resemnare, abandonare, singuratate.
Inca mai cred ca nimic in viata nu este intamplator,de aceea cred ca tu Mirela ai aparut asa scurt in viata mea pentru a ma invata ceva.Vreau sa stii, acolo unde te aflii acum, ca prezenta ta mi-a schimbat putin viata.Si la fel ca tine si alti ingeri:Madalina,....
Acum sunt mai buna, mai rabdatoare, mai umila...
Ma uit in jurul meu si ma minunez:toti prietenii,toate cunostintele mele stiu perfect ce vor sa faca cu viata lor.Ba mai mult:au scopuri precise, au reguli de viata, au pana si reguli pentru a traii impreuna cu sotul(sotia).
Mi-am propus si eu anumite lucruri, am incercat sa traiesc cu anumite scopuri.Culmea este ca atunci cand aproape reuseam parca cineva imi dadea toata viata peste cap.Parca voia sa imi demonstreze ca viata rade in hohote de toate planurile mele.Ciudat cat de singura ma simt printre oameni.
Si totusi as vrea un semn de la voi.Spuneti-mi ca toate astea nu mi se intampla doar mie.