oare noi ne alegem prietenii?

Am din ce in ce mai des senzatia ca nu noi ne alegem prietenii ci ei ne aleg pe noi.Noi doar venim in intampinarea lor, si parca ii asteptam si parca ne lipseau , si parca ne intregesc, si parca nimic nu e intamplator, nu?
Cu fiecare zi care trece incep sa inteleg din ce in ce mai bine asta.
Prieteni, grabiti-va, inca va mai astept.

Sa ierti si sa uiti

Sa ierti.
Am iertat toate relele celor ce mi-au facut rau.Dar intotdeauna am spus ca iert dar nu uit.
Acum insa ma intreb daca poti ierta cu adevarat ceea ce n-ai uitat.Fara sa uiti am inteles azi ca nu exista iertare
Cum sa ierti fara sa uiti?Inseamna ca acolo undeva ascuns bine in sufletul tau inca mai exista un sambure de neiertare, inca mai exista o dorinta de razbunare, inca mai exista ceva din acel rau.Si asta inseamna ca acest ceva te-a schimbat, si nu in bine.Inseamna ca raul si-a atins scopul.Te-a transformat.
De azi inainte am sa iert si am sa uit.

Inceput de drum ....

M-am hotarat.Astazi incep un drum nou.Mai bun?N-am de unde sa stiu.In general toate drumurile le-am inceput crezand ca vor fi mai bune.Ca n-au fost toate asta e.Ca acesta va fi altfel?Poate.Ar fi bine sa fie.
Se spune ca toate drumurile le incepem cu intentii si perspective bune.De ce se termina altfel?Ce intervine de-a lungul lor si le schimba traiectoria?Mi-as dorii sa stiu.Probabil ca undeva, pe drum pierdem din vedere de ce am inceput, nu mai avem nici rabdarea nici atentia necesara si poate ca obosim gandind bine si frumos.Oare atunci se rupe firul?Nu stiu dar ceea ce stiu cu adevarat este ca atunci cand mi-am dorit cu toata fiinta mea sa fie bine a fost.Si de fapt toate intamplarile pe care viata mi le-a oferit au fost mult mai inainte intuite chiar de mine.Chiar si atunci cand socul m-a facut sa cred ca nici nu-mi puteam imagina sa fie asa am realizat aproape imediat ca de fapt stiam ca asa va fi.
Si atunci?Cum sa fac sa accesez aceasta a 5 a dimensiune coexistenta cu mine:intuitia?
Oare cum ar fi?

Nimic cu orice pret.Toate cu pretul lor

A fost o vreme cand imi doream cate ceva cu incrancenare.O vreme cand orice mi se parea permis atata timp cat nu credeam ca fac vreun rau.
Azi privind inapoi imi dau seama ca, fara sa vreau am facut si rau celorlalti chiar daca eu credeam ca nu.N-a trecut atat de mult timp de atunci si totusi ceea ce ieri mi se parea bun azi nu-mi mai pare la fel.
Probabil ca exista o varsta a inocentei, o varsta a incrancenarii, o varsta a relaxarii, o varsta a contemplarii si oare si o varsta a intelegerii?
N-am de unde sa stiu dar cu siguranta ceea ce azi mi se pare bine maine nu va mai fi la fel.
Oare exista si o varsta a renuntarii sau asta se cheama in termeni de specialitate Alzheimer?

Lectii de viata

Daca stau bine sa ma gandesc viata este o lectie.Insa ma intreb adesea cati din noi inteleg aceasta lectie?Cati pleaca de aici fara sa fi invatat mare lucru?Si cate vieti le mai trebuie pentru a incepe sa desluseasca ceva?
Unde merg toate acele suflete ratacite?
Ieri cineva ma intreba"Daca toata viata este o lectie ce au de invatat din ea copii grav bolnavi care nici macar nu-si dau seama ce li se intampla?"Dar daca nu ei au ceva de invatat?Daca ei vin doar pentru a ne invata pe noi, ceilalti ceva?Si uneori sunt singurii care misca ceva in sufletul oamenilor.Si-atunci imi explic de ce exista azi atat de multi copii bolnavi.Sunt singurii care prin suferinta lor mai pot misca ceva in sufletele impietrite care au uitat sa mai simta.
Si totusicare e invatatura mea aici, care e lectia mea de viata?Sunt oare atat de multe?