Mi-e frica...

Azi am inteles cat mi-e de frica..Cat mi-e de frica sa nu se intample inevitabilul...Credeam ca sunt pregatita.NO WAY
Bunica mea este pentru mine TOT.Abia acum inteleg cat de mult din ea sunt, in cat de multe privinte ii seman si cat trebuie sa fiu de recunoscatoare ca isi imparte existenta cu mine.
Cate nu i-am furat..Rabdare, generozitate, jertfa, veselie, optimism, curaj, putere..Si ma mai mir ca pare atat de secatuita de puteri, atat de fragila, atat de plapanda
Dar nici acum nu se da batuta.
I-am spus c-o iubesc de multe ori dar niciodata n-am constientizat cat de mult.

CATI VOR MAI AJUNGE SA SE SALVEZE?

L-am internat din nou pe Doru in spital.Tot in urma unui sevraj care l-a bagat in coma.De fiecare data ma gandesc ca poate este ultima oara cand ajung pe holurile spitalului.De fiecare data sper ca poate voi ajunge clipa sa-l vad fericit, multumit, cu o iubita, cu un copil,cu....
De data asta insa am descoperit un medic care mi-a placut pentru ca a stat de vorba cu mine dar pe care l-am urat atunci cand mi-a dezvaluit ca 95% dintre narcomani se reintorc in spital nu o data ci de 10-15 ori.Dintre acestia putini ajung pe strazi dupa ce-si baga parintii in pamant inainte de vreme , restul mor dintr-o supradoza sau in timpul unui sevraj.
Am descoperit cu stupoare ca desii cunosc problema lui de 12 ani de zile nu stiu de fapt nimic.(Sau poate nu vreau sa stiu?).
Oare Doru din care procentaj face parte?Din pacate incep sa inteleg ca nu depinde doar de noi cei din jurul lui.

oare noi ne alegem prietenii?

Am din ce in ce mai des senzatia ca nu noi ne alegem prietenii ci ei ne aleg pe noi.Noi doar venim in intampinarea lor, si parca ii asteptam si parca ne lipseau , si parca ne intregesc, si parca nimic nu e intamplator, nu?
Cu fiecare zi care trece incep sa inteleg din ce in ce mai bine asta.
Prieteni, grabiti-va, inca va mai astept.

Sa ierti si sa uiti

Sa ierti.
Am iertat toate relele celor ce mi-au facut rau.Dar intotdeauna am spus ca iert dar nu uit.
Acum insa ma intreb daca poti ierta cu adevarat ceea ce n-ai uitat.Fara sa uiti am inteles azi ca nu exista iertare
Cum sa ierti fara sa uiti?Inseamna ca acolo undeva ascuns bine in sufletul tau inca mai exista un sambure de neiertare, inca mai exista o dorinta de razbunare, inca mai exista ceva din acel rau.Si asta inseamna ca acest ceva te-a schimbat, si nu in bine.Inseamna ca raul si-a atins scopul.Te-a transformat.
De azi inainte am sa iert si am sa uit.

Inceput de drum ....

M-am hotarat.Astazi incep un drum nou.Mai bun?N-am de unde sa stiu.In general toate drumurile le-am inceput crezand ca vor fi mai bune.Ca n-au fost toate asta e.Ca acesta va fi altfel?Poate.Ar fi bine sa fie.
Se spune ca toate drumurile le incepem cu intentii si perspective bune.De ce se termina altfel?Ce intervine de-a lungul lor si le schimba traiectoria?Mi-as dorii sa stiu.Probabil ca undeva, pe drum pierdem din vedere de ce am inceput, nu mai avem nici rabdarea nici atentia necesara si poate ca obosim gandind bine si frumos.Oare atunci se rupe firul?Nu stiu dar ceea ce stiu cu adevarat este ca atunci cand mi-am dorit cu toata fiinta mea sa fie bine a fost.Si de fapt toate intamplarile pe care viata mi le-a oferit au fost mult mai inainte intuite chiar de mine.Chiar si atunci cand socul m-a facut sa cred ca nici nu-mi puteam imagina sa fie asa am realizat aproape imediat ca de fapt stiam ca asa va fi.
Si atunci?Cum sa fac sa accesez aceasta a 5 a dimensiune coexistenta cu mine:intuitia?
Oare cum ar fi?

Nimic cu orice pret.Toate cu pretul lor

A fost o vreme cand imi doream cate ceva cu incrancenare.O vreme cand orice mi se parea permis atata timp cat nu credeam ca fac vreun rau.
Azi privind inapoi imi dau seama ca, fara sa vreau am facut si rau celorlalti chiar daca eu credeam ca nu.N-a trecut atat de mult timp de atunci si totusi ceea ce ieri mi se parea bun azi nu-mi mai pare la fel.
Probabil ca exista o varsta a inocentei, o varsta a incrancenarii, o varsta a relaxarii, o varsta a contemplarii si oare si o varsta a intelegerii?
N-am de unde sa stiu dar cu siguranta ceea ce azi mi se pare bine maine nu va mai fi la fel.
Oare exista si o varsta a renuntarii sau asta se cheama in termeni de specialitate Alzheimer?

Lectii de viata

Daca stau bine sa ma gandesc viata este o lectie.Insa ma intreb adesea cati din noi inteleg aceasta lectie?Cati pleaca de aici fara sa fi invatat mare lucru?Si cate vieti le mai trebuie pentru a incepe sa desluseasca ceva?
Unde merg toate acele suflete ratacite?
Ieri cineva ma intreba"Daca toata viata este o lectie ce au de invatat din ea copii grav bolnavi care nici macar nu-si dau seama ce li se intampla?"Dar daca nu ei au ceva de invatat?Daca ei vin doar pentru a ne invata pe noi, ceilalti ceva?Si uneori sunt singurii care misca ceva in sufletul oamenilor.Si-atunci imi explic de ce exista azi atat de multi copii bolnavi.Sunt singurii care prin suferinta lor mai pot misca ceva in sufletele impietrite care au uitat sa mai simta.
Si totusicare e invatatura mea aici, care e lectia mea de viata?Sunt oare atat de multe?

Traiesc in Romania.De ce????

Pentru ca atunci cand nu am ce face imi fac singura de lucru( ori poate ca imi fac de lucru doar pt. a uita tot) am inceput sa construim(eu si sotul) o casa.-Cred ca incepem sa imbatranim sau de frica sa nu imbatranim?-
Ieri am avut proasta inspiratie sa vrem sa ne intoarcem pt. 2 zile(slava Domnului) in Bucuresti.
M-am inarmat cu nervi de otel si tone de rabdare si mi-am spus ca nimic nu poate sa-mi termine buna dispozitie, nimic, nimic.Am ajuns in Bucuresti la 9.Destul de devreme dar nu prea pt. a intalnii toti mitocanii, santieristii, etc., veniti in capitala.
oK. mi-am spus, eu sunt super linistita, nimic nu-mi poate strica ziua.Am ajuns in sauna( a se citii acasa,) si am dat sa fac un dus.Surpriza aveam doar apa clocotita.Ei n-are nimic, o avarie, mi-am spus si spre surprinderea mea nu am injurat, nici macar in gand.
S-a facut ora 13, 14, 18, apa rece era doar un vis frumos ca o himera.Exasperata am intrebat o vecina care mi-a spus, nu, nu pot sa cred ce mi-a spus, nu, nu mi se poate intampla mie, nu, nu p---a masii de viata.
Apa rece este oprita pe motiv de neplata.Si sa nu radeti ca va oparesc.Gratis.

Nimic nu e intamplator?

In fiecare zi mi se intampla cate ceva. Mi se par cel putin surprinzatoare toate aceste lucruri care mi se intampla si de cele mai multe ori nu am timp sa fiu suficient de socata de ele.Aparent nimic nu are logica.Mi se pare de cele mai multe ori ca traiesc un fel de teatru-absurd.
Totusi, dupa cateva zile totul incepe sa capete un rost.
Atunci cand mi-am intalnit sotul nimic nu mi-a spus ca el va fi "acel".N-a fost nici macar dragoste la prima vedere.Si totusi dupa ceva timp am inteles de ce l-am cunoscut tocmai atunci.
Am cunoscut multi oameni.Oameni care aparent nu aveau ce sa caute in viata mea.Oameni care nu faceau parte din lumea mea.Oameni pe langa care as fi trecut probabil cat mai repede.Acei oameni mi-au schimbat viata, mi-au schimbat mai mult: mecanismul gandirii.
Si dupa atatea intamplari, dupa ce viata mi-a dovedit ca nimic nu este intamplator inca ma mai mir de ceea ce mi se intampla.Nimic nu e intamplator?

Prieteni

Nu stiu decat atat:cine nu-mi mai e prieten nu mi-a fost niciodata.Nu pot spune despre un prieten:gata, pana azi mi-ai fost prieten , de azi nu-mi mai esti. Indiferent ce mi-ar face totdeauna eu ma voi gandi la el intr-un mod special.Si, cu siguranta il voi judeca mereu mai aspru(asa cum fac intotdeauna cu prietenii).
Prietenii sunt de multe ori mai apropiati decat rudele.Pe acestea din urma nu ni le alegem.Ne trezim cu ei.Dar prietenii...
Cu prietenii e altceva.Prin petreceri, prin necazuri, printre franturi de viata, ei ne sunt alaturi mereu.De aceea sunt atat de rari.De aceea se ajunge atat de greu la statutul de prieten.
Niciodata, dar niciodata n-am sa uit prietenii.Pentru ei as fi in stare de orice.Si vreau sa cred ca si ei pentru mine.Si chiar de n-ar fi asa, nu-mi luati iluzia .
Cine nu-mi mai e prieten, nu mi-a fost niciodata.

Cine hotaraste cand voi fi fericita?

M-am saturat de tot si de toate.Simt ca ma paste o depresie de inceput de primavara.
Azi sunt pesimista.Si nu vreau.Vreau sa fiu fericita, optimista, vesela...bla, bla, bla
Dar nu sunt,. Azi e una din zilele cand ma simt ca dracu(ups..suntem in post).Azi e una din zilele(multe, de altfel) cand stau si ma intreb ce am facut cu viata mea.Si mai ales de ce nu ma mai bucur de nimic.Cine hotaraste cand si cum voi fi fericita?

CE FACI CU VIATA TA?

Nimic cu orice pret. Toate cu pretul lor.

Motto:"Nu conteaza daca am sau nu dreptate.Important este ca din dialogul pe care-l port sa rezulte cel putin o punere pe ganduri."

Despre patronul roman sau mic manual de mitocanie

Ce-si doreste azi tot romanul?Sa ajunga patron. Sa-si faca firma, firma de orice, important e sa fie patron.N-are planuri de afaceri, nu-si bate capul cu studii de piata, nu se gandeste la taxe si impozite, nimic nu conteaza mai mult pe lumea asta(lumea lui ce-i drept) decat sa devina ,peste noapte daca se poate, patron.
Si vine si ziua cand un avocat fara vocatie de "pledant", contra unei sume de 1000-1200Ron ii inmaneaza actele firmei.Si ce face micul nostru intreprinzator atunci?Abia atunci se gandeste cam ce-ar fi mai bine sa faca din cele 5-10 activitati mentionate in statutul firmei.Dar sa nu va imaginati ca sta prea mult pe ganduri.Nu. In general ori face comert( comert care la noi s-ar traduce prin"iau de aici mai ieftin si dau dincolo cu 2-3lei mai scump")ori isi face carciuma de cartier.Si sa nu uitam :agentie imobiliara.
Si uite asa ajunge romanul patron.Si credeti ca se pune pe munca?
Gresit.Isi cauta "asistent manager sau ,in limbaj de Bucuresti, secretara.
Dupa care face ce a vazut el in filmele proaste de la Hollywood.
Sta cat e ziulica de lunga la birou si tuna si fulgera pe amaratii care au avut ghinionul sa-l intalneasca dupa perioada in care a fost lacatus-mecanic sau strungar la Turbomecanica.Noroc cu mamaia din partea mamei care a capatat pamantul inapoi de la C.A.P.He,he ce prost a fost frate-sau Marin ca nu l-a ascultat si a vandut partea lui.Daca mai avea rabdare era si el milonar in euro fara sa faca nimic.
Si uite asa a ajuns ala de munceste azi in multinationala aia ,stresat de dead-line-uri ,cu nervii la pamant,imbracat la costum chiar si cand afara sunt 45 de grade la umbra.
Daca l-ar fi ascultat ar fi fost si el azi patron, cu asistenta personala, cu cafeaua in nas toata ziua si cu 2-3 oameni gata sa sara la comanda lui..
Ehe, bine-i sa fii patron in Romania......