Sau despre cum am descoperit ca pana acum nu am iubit.Pana sa-l intalnesc pe El toate iubirile mele pareau perfecte.Toate disperarile mele erau imense.Toata suferinta era prea mare.
Azi ma uit inapoi si le vad cu alti ochi.Disperarea aceea ma face sa zambesc ironic, suferinta mi se pare imfima, lacrimile mi se par azi absurde.
Intotdeauna ce traim in prezent ni se pare unic, imens, irepetabil.Culmea e ca iubirea a venit fara ca El sa-mi promita luna si soarele, fara sa-mi puna la picioare brate de flori, fara sa facem planuri"pana cand moartea ne va desparti". A venit firesc, normal, fara zbateri, fara suferinta, fara disperare . Totul a curs.Doua vorbe insa au stat la baza iubirii noastre:"viata mea".Tarziu a venit si "te iubesc" spus cu putina teama pentru a nu suna banal.
Iar mai apoi sufletul meu a inteles:exista cu siguranta un timp pentru toate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu