\Cred ca voi trai multa vreme cu imaginea ta,Mirela.Si simt nevoia sa spun asta si celorlalti.Am nevoie de aceasta spovedanie publica.Am nevoie sa auda si restul oamenilor ca pe pamantul asta bun sau rau ai trait si tu.Nu te-am cunoscut in profunzime.
La inceput m-a mirat faptul ca aveai aproape aceeasi varsta ca si mine.Nu mi-a venit sa cred.Semanai cu o pustoaica de 18 ani.Erai destul de tacuta.Tacerea ta mi s-a parut atunci intelepciune.Mai tarziu am crezut ca erai deprimata si de aceea incercam sa te fac sa razi, sa glumesti.Abia mai tarziu, cand tu plecasesi deja, am inteles ca era resemnare, abandonare, singuratate.
Inca mai cred ca nimic in viata nu este intamplator,de aceea cred ca tu Mirela ai aparut asa scurt in viata mea pentru a ma invata ceva.Vreau sa stii, acolo unde te aflii acum, ca prezenta ta mi-a schimbat putin viata.Si la fel ca tine si alti ingeri:Madalina,....
Acum sunt mai buna, mai rabdatoare, mai umila...
Ma uit in jurul meu si ma minunez:toti prietenii,toate cunostintele mele stiu perfect ce vor sa faca cu viata lor.Ba mai mult:au scopuri precise, au reguli de viata, au pana si reguli pentru a traii impreuna cu sotul(sotia).
Mi-am propus si eu anumite lucruri, am incercat sa traiesc cu anumite scopuri.Culmea este ca atunci cand aproape reuseam parca cineva imi dadea toata viata peste cap.Parca voia sa imi demonstreze ca viata rade in hohote de toate planurile mele.Ciudat cat de singura ma simt printre oameni.
Si totusi as vrea un semn de la voi.Spuneti-mi ca toate astea nu mi se intampla doar mie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu